Tipuri de nebuloase
In general, astronomii le clasifica in doua mari categorii - luminoase si intunecate.
Nebuloasele luminoase se afla aproape de stele, care le fac sa straluceasca, desi metoda prin care se intampla acest lucru depinde de doi factori: proximitatea fata de stele, si temperatura lor. Cand o nebuloasa este foarte aproape de o stea fierbinte, ea poate absorbi cantitati mari de radiatii ultraviolete. Astfel, gazul se incalzeste pana la 9726 grade Celsius, iar la astfel de temperaturi extreme, gazul de hidrogen produce o lumina fluorescenta. Astronomii se refera la acest tip de nebuloasa cu termenul de "nebuloasa de emisie". Marea Nebuloasa din Orion (M42) este o nebuloasa clasica de emisie.
Uneori, nebuloasa este mai departe de stele, sau acestea nu sunt destul de fierbinti. In acest caz, praful de nor nebular reflecta lumina, cam la fel cum argintul murdar reflecta lumina lumanarilor.
Cele mai multe nebuloase de reflexie au o culoare albastruie, deoarece particulele imprastie, in mod preferential, lumina albastra. Totusi, cateva reflecta mai puternic lumina stelelor care le lumineaza. Aglomerarea de stele Pleiade, din Taur, contine cateva nebuloase de reflexie.
Nebuloasele obscure nu se afla destul de aproape de stele pentru a fi iluminate. Ele sunt vizibile numai atunci cand ceva luminos – mai multe corpuri ceresti, de exemplu – le ofera un fundal. Uneori, nebuloasele obscure sub forma de culoare, alei sau globule din interiorul nebuloaselor luminoase. Nebuloasa Trifida este o nebuloasa de emisie rosie geniala, care pare sa fie impartita in trei regiuni de aleile intunecate de praf . Nebuloasa Cap de Caldin Orion este tot o nebuloasa obscura, asa cum este banda mare de intuneric care desparte Calea Lactee in doua.
In afara de clasificarea in luminoase si intunecate, nebuloasele primesc si nume. Charles Messier, un astronom francez, a inceput sa catalogheze corpurile ceresti in secolul al 18-lea. In loc de a folosi nume, el a folosit numere.
Primul corp pe care l-a enumerat a fost Nebuloasa Crab din Taur, pe care a numit-o Messier-1 sau M-1.
Nebuloasei Inel i-a spus M-57. Si galaxiile au fost inscrise pe lista lui, astfel incat Andromeda, fiind al 31-lea corp inregistrat, a devenit M-31.
Nebuloasa Trifida
Nebuloasa Cap de Cal
In secolul al 19-lea, astronomii amatori au dat nume comune aproape tuturor corpurilor lui Messier, bazate pe forma pe care o aveau. Astfel, nume cum ar fi Nebuloasa Dumbbell, Nebuloasa Cap de Cal si Nebuloasa Crab au intrat in lexiconul astronomic. Unele nebuloase, cum ar fi Nebuloasa Orion, au fost denumite dupa constelatia din care fac parte.
Nebuloasa Inel
Nebuloasa Dumbbell
Nebuloasele conţinute de galaxia noastră se numesc nebuloase galactice, iar cele aflate în alte galaxii sunt numitenebuloase extragalactice. Nebuloasele sunt împărţite în mai multe categorii:
§ Nebuloasele difuze sunt aglomerări de gaze şi praf, care dacă sunt destul de masive, devin frecvent locuri unde se nasc stele, de cele mai multe ori grupate în roiuri stelare. Dacă stelele tinere formate în nebuloasă sunt destul de masive şi fierbinţi, ele excită gazul nebuloasei şi îl fac sa emită radiaţie vizibilă (să "strălucească"). În acest caz nebuloasa se numeşte nebuloasă de emisie. Acesta este cazul marii nebuloase din Orion. Nebuloasele de emisie sunt "leagăne de stele". Radiaţia UV intensă provenită de la stelele abia născute din nebuloasă excită atomii din materialul nebuloasei, pentru ca acestea sa reemită radiaţie vizibilă în linii de emisie atomice caracteristice. Există şi nebuloase care doar reflectă lumina stelelor apropiate. Ele se numesc nebuloase de reflexie.
§ Nebuloasele de reflexie sunt vizibile pentru că reflectă lumina stelară. Pentru că lumina de culoare albastră este difuză mai tare decât cea de culoare roşie (acelaşi fenomen care explică de ce cerul zilei este albastru), nebuloasele de reflexie sunt albastre la culoare. Intensitatea luminii reflectate este destul de slabă dar telescoapele mari pot strânge suficientă lumină pentru ca culoarea albăstruie să devină vizibilă.
§ Nebuloasele obscure sunt nori de praf care nu conţin nici o stea şi care obturează stelele aflate în spatele lor. Ele sunt detectate datorită undelor radio pe care le emit atomii de hidrogen. Privind prin telescop sau prin binoclu anumite zone ale cerului se observă că în anumite zone bogate în stele apar mici arii întunecate în care nu străluceşte nici o stea. Acestea sunt nebuloase obscure, care acoperă stelele aflate in spatele lor şi le absorb lumina. Ele formează umbre chinezeşti pe fondul înstelat al cerului. Capul de Cal din constelaţia Orion este un astfel de caz de o frumuseţe deosebită.
În anumite nebuloase, stelele sunt în curs de a se naşte. Când materia unei nebuloase este destul de concentrată, atomii se unesc şi constituie molecule: nebuloasa devine un nor molecular în care urmează să se formeze stele. Acest fenomen se produce în nebuloasa Rho Ophiuchi. Alte nebuloase sunt "cenuşa" unor stele: nebuloasele planetare şi resturi de supernove.
§ Nebuloase planetare. În anumite condiţii, când o stea şi-a folosit tot combustibilul, aceasta îşi împrăştie o mare parte din masă, sub forma unui inel de gaze care o înconjoară, acesta devenind vizibil datorită excitaţiei provenite de la steaua centrală. Ele se diluează în spaţiu în câteva zeci de mii de ani. Aceste nebuloase sunt numite "planetare" deoarece atunci când sunt privite printr-un telescop modest au un aspect circular, asemănător cu o planetă.
§ Resturile de supernove sunt produse de explozia unor stele masive. Materia lor se împrăştie cu o mare viteză, fiind precedată de o undă de şoc ce comprimă şi incălzeşte spaţiul interstelar. Cel mai celebru exemplu este nebuloasa Crab, din constelaţia Taurul. Ea rezultă din explozia unei stele observate in anul 1054 de către chinezi. Când a explodat, steaua a devenit atât de strălucitoare, incât a putut fi vazută în plină zi timp de trei zile.
În unele nebuloase materia este mai densă şi mai concentrată formându-se nori moleculari. Aceştia sunt atât de mari încât durează zeci de ani pentru ca lumina să îi traverseze. Masa lor poate fi de sute de mii de ori mai mare decât a Soarelui iar materia lor este rece (-250 până la -260oC). Se numesc nori moleculari pentru că gazul pe care îl conţin este prezent peste tot sub formă de molecule.
